Tatăl lui David Popovici, Mihai, este cel care se ocupă de alimentația sportivilor de la CS Dinamo. Președintele clubului din șoseaua „Ștefan cel Mare” spune că părintele campionului mondial a schimbat regulile de nutriție, iar acest detaliu se simte, deja, în performanța secțiilor.
Clubul Sportiv Dinamo a reușit să câștige titlul la rugby după o pauză de 15 ani. „Buldogii” s-au impus după o finală cu Baia Mare și s-au încununat, pentru a 17-a oară, în competiția internă.
Invitați în studiul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport, Ionuț Popa, președintele CS Dinamo și Ștefan Demici -managerul secției-, au povestit secretele din spatele performanței.
La acest trofeu, conform spuselor celor doi, a contribuit – indirect- și tatăl lui David Popovici, Mihai (FOTO SUS), cel care este managerul secției de natație din Ștefan cel Mare.
„Am înțeles că jucătorii recurg la anumite chestii și pentru că ei nu aveau o alimentație corespunzătoare, nu aveau vitaminizare corectă și atunci am încercat să găsim niște sponsori care au niște produse eligibile. (n.r. în 2021 mai mulți sportivi de la secția de rugby a clubului Dinamo au fost suspendați de ANAD din cauza consumului de substanțe interzise). Acum au vitaminizare, au alimentație corespunzătoare, iar aici, la alimentație, pot să spun că și domnul Popovici de la natație ne-a ajutat, a venit și a schimbat meniul sportivilor. L-a făcut, din punctul meu de vedere, mult mai… și calitattv, dar să și ofere o valoare energetică. Colabora cu niște nutriționiști foarte bine cotați, a reușit să ajusteze meniul, încât să fie favorabil unui sportiv de înaltă performanță”, a dezvăluit Ionuț Popa, președintele Clubului Sportiv Dinamo.
La rândul său, Ștefan Demici a povestit cum, cu ajutorul altor secții din „Ștefan cel Mare”, a reușit să pună la punct o strategie de pregătire care a dus la performanța echipei de rugby. Astfel, fostul jucător și antrenor de la Dinamo a transmis că sportivii s-au întors la metodele… comuniste.
„Antrenorii care au venit și au luat contact cu jucătorii, mă refer la Sosene Anesi și Simon Maisuradze, la inițiativa lui Cristi Hîldan, care le-a spus că trebuie să fii mai ferm cu ei, mai dur, pentru că se feresc de munca grea, fiecare vrea să scape mult mai ușor, au introdus aceste metode, să le spun, cu ghilimele, comuniste. Cele moderne nu au prins, nu erau eficiente. Atunci am apelat la colegii noștri din secțiile de haltere, judo, box și lupte unde, o dată sau de două ori pe săptămână, prin rotație, jucătorii au fost făcute antrenamente speciale, specifice. La lupte am perfecționat jocul la sol, la judo… prizele, la box loviturile pe care le primesc în timpul meciurilor, nu neapărat cu pumnul, cu umărul, cu cotul, să nu închidă ochii, să nu se ferească”, a precizat Ștefan Demici, cel care a fost completat de Cristi Hîldan, unul dintre antrenorii echipei de rugby Dinamo București, cel care a avut ideea turului de forță de la secțiile de contact.
În momentele critice, de presiune, ne lipsea ceva. Curajul! Și atunci m-am gândit să fac un tur de sporturi individuale de contact, deși și noi facem un sport de contact. Am reușit să fac cu ei competiții de 1 vs 1 la judo, la box, am făcut lupte, deși la început au fost puțin cam reticienți, după care au început să achieseze și au răspuns cu mare plăcere. Așa i-am plimbat în fiecare săptămână… judo, lupte, box, să nu înțeleagă cineva că ne-am apucat să ne dăm pumni în față, că ne-am spart fața, nu, erau anumite exerciții care te pregăteau mental. Să nu spun că am făcut și haltere și ne-au ajutat enorm, la finala nu am avut decât doi accidentați, în timp ce anul trecut au fost 7 titulari accidentați” – Cristi Hîldan, antrenor Dinamo București Rugby.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER